Rugăciune și meditație în biserica parohiei „Sf. Gheorghe” Lozonschi

Ca dar al sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, am avut bucuria de a fi binecuvântați vineri 15 septembrie cu două evenimente de suflet, de împreună părtășie duhovnicească.  În biserica noastră, începând cu orele 17.00, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți din protopopiatul Iași 1, condus de părintele protopop Florin Călugăru, urmată de lucrările Cercului pastoral „Sfântul Ioan Botezătorul” pe tema: Răspunsurile liturgice și cântarea în comun la care au participat și credincioșii parohiei. Au participat preoți de la parohiile învecinate, credincioși  ai parohiei și din alte parohii din municipiul Iași, studenți teologi, invitați.

Am fost pătrunși încă o dată fiecare dintre noi, de fiorul și emoția participării la Taina Sfântului Maslu în sobor, am simțit lucrarea harului dimpreună sfințitor, curățitor și vindecător al părinților în rugăciune, am redescoperit puterea extraordinară a rugăciunilor către milostivirea bunului Dumnezeu, mereu aceleași, dar de fiecare dată mai înălțătoare pentru căderile noastre, mai curățitoare pentru  patimile care îmbolnăvesc trupurile și gândurile noastre, mai îndemnătoare către creștere duhovnicească și către dezlipirea de efemerul lumesc, chemări dumnezeești pentru lucrarea credinței. Ne-am simțit întăriți unii pe alții în lucrarea comuniunii în rugăciune, am aflat în fiecare dintre noi neștiut început al lucrărilor vindecătoare.

După miruirea credincioșilor a urmat susținerea temei de către părintele paroh Bogdan Racu. Participanții au primit o serie de materiale grafice (afișe, broșuri și pliante) cu învățături ale Sfinților Părinți ai Bisericii despre răspunsurile liturgice și cântarea în comun și despre Taina Sfântului Maslu.

Lucrările cercului pastoral au pornit de la experiența rugăciunii în cadrul Tainei Sfântului Maslu care ne invită șă conștientizăm că toată comunitatea credincioșilor formează Trupul lui Hristos. Acestă experiență se adâncește în cadrul Sfintei Liturghii. „În Liturghia noastră răsăriteană trăiește spiritul îndemnului Sfântului Apostol Pavel: ,Aduceţi-vă aminte de cei închişi (robiţi), ca și cum ați fi închiși cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât și voi sunteți în trup" (Evrei 13, 3). ,Faceţi [..] rugăciunea pentru toți sfinţii" (Efeseni 6, 18). Toți suntem un trup tainic în Hristos. lată taina rugăciunii comune, a rugăciunii fiecăruia pentru toți și a tuturor pentru fiecare. Nu poţi fi tu fericit, în vreme ce fratele tău e în suferință. Nu poate fi mâna prosperă în vreme ce piciorul suferă. Poți cădea singur, dar nu te poți mântui singur, ci numai prin rugăciunea Bisericii, a comunității, a spus un teolog răsăritean. Mai mult chiar, cel ce vrea să fie singur cade fără îndoială, sau a şi căzut. Asupra fiecăruia apasă răspunderea rugăciunii pentru frații săi, dar şi binefacerea rugăciunii fraţilor săi pentru el. Rugăciunea aceasta obștească se face însă nu numai pentru persoane singulare, ci chiar pentru toată lumea pentru bunăstarea și mai ales pentru pacea ei.” (Dumitru Stăniloae, „Liturghia și unitatea religioasă a poporului român”).

Părintele protopop Florin Călugăru, ca unul care, în calitatea de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, participă la întâlniri ale cercurilor pastorale din mediul urban și din cel rural, a adus mărturia despre folosul împărtășirii experiențelor pastorale între diferite parohii, fapt ce contribuie la uniformitatea liturgică și la unitatea de credință între preoți și credincioși.

După ce s-a enunțat tema și s-au formulat coordonatele dezbaterii de către părintele paroh, începând cu invitația adresată părinților participanți, Vladislav Nedelcu de la Parohia Talpalari, Bogdan Țifrea de la Parohia Banu, Cristian Rotaru de la Parohia „Sf. Dumitru” Balș și Mihai Prodan de la Parohia „Sf. Sava” de a împărtăși din experiența parohiilor pe care le păstoresc unele mărturii despre folosul pe care cântarea sau rostirea rugăciunilor în comun la slujbe îl aduc în viața creștinilor. Am aflat în primul rând despre rolul binefăcător al comuniunii credincioșilor în biserică pentru creșterea duhovnicească a tuturor. Am aflat despre tendința firească din parohii de a implica activ cât mai mulți credincioși în desfășurarea sfintelor slujbe potrivit darurilor fiecăruia: în citirea la strană a psalmilor la utrenie, în intonarea individuală, corală sau la strană a răspunsurilor la sfânta liturghie, în citirea acatistelor, a sinaxarelor, a paremiilor la vecernie, a lecturii din viețile sfinților, în învățarea tipicului sfintelor slujbe, în învățarea rugăciunilor, a psalmilor sau a fragmentelor din epistolele apostolilor. S-a evidențiat o tendință actuală firească a credincioșilor, aceea de a cânta în comun la sfintele slujbe și chiar de a învăța cîntul psaltic și glasurile acestuia. S-a evidențiat faptul că, prin darul glasului, ca instrument zidit de Dumnezeu, nu întâplător pus lângă inimă, omul se poate face lucrător bucuriei de a fi cântând slavă Ziditorului.

Din pliantul oferit credincioșii au putut fixa faptul că slujbele ne unesc pe toți înaintea lui Dumnezeu. Preotul îl reprezintă pe Hristos, iar prin rugăciunile sale devine purtătorul cererilor comunității. Credincioșii întăresc cererile prin răspunsurile liturgice „Doamne miluiește” sau „Dă Doamne” și se identifică cu acestea prin cuvântul „Amin”, care îl limba ebraică înseamnă adevărat sau așa să fie. Cântarea în comun își are originea în Vechiul Testament. Psalmistul David arată că la evrei întreaga comunitate cânta imnele religioase: „Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Psalmul 150,6). În multe parohii s-a păstrat cântarea în comun și în zilele noastre, după cum au dat mărturie și participanții, fapt ce indică o participarea reală a credincioșilor într-o comunitate creștină vie și lucrătoare. Astfel înțelegem cuvântul părintelui Dumitru Stăniloae care arată cum contribuie Liturghia la unitatea poporului român. „Comunitatea largă, iubitoare cu toți cei vii, cu toți cei morţi înseamnă suflet deschis, inimă bătând de un palpitant interes, de o mare răspundere și recunoștință pentru toți. Lucrurile mari, și, în primul rând, desăvârșirea și mântuirea, nu se pot înfăptui de insul singuratic și nu pot fi așteptate să fie îndeplinite pentru toți de cine știe ce persoană cu grad ierarhic, fie el cat de înalt, ci ele se înfăptuiesc prin efortul comun, prin opera comună a dragostei. Căci unde e lucrarea  comună a dragostei, acolo e și Duhul Sfânt, însutind și înmiind puterile. $i acolo totul se poate înfăptui; chiar și Iadul se poate birui în Hristos, pentru a elibera pe frații morți cu mari păcate, dar morți în credință.” (Dumitru Stăniloae, „Liturghia și unitatea religioasă a poporului român”)

Părintele paroh Bogdan Racu a evidențiat că unitatea aceasta este una interioară, care nu stânjenește manifestarea persoanelor în lucrarea lor specifică. Liturghia, după modelul Rugăciunii domnești „Tatăl nostru” este despre „noi” nu despre „eu”, așa cum remarca episcopul Kalistos Ware: „Liturghia rămâne credincioasă spiritului rugăciunii Domnului, pe care Mântuitorul nostru ni-l dă ca model pentru toate câte le rostim către Dumnezeu. Rugăciunea Domnului folosește pe „noi" o dată, ,,nostru" de trei ori, „pre noi” de cinci ori; nicăieri nu se spune: „eu", „meu" sau „pre mine".

O pildă pe care Feodor Dostoievski o cuprinde în capodopera sa Frații Karamazov, a căutat să fixeze în practica celor prezenți obișnuința de a nu ne raporta egoist la cei din jur, ci cu duh de comuniune:

O femeie bătrână care s-a trezit după moarte într-un lac de foc văzându-şi îngerul păzitor i-a spus că trebuie fie vreo greşeală. Atunci, îngerul, pe care ea îi striga în gura mare, se strădui să îşi aducă aminte de vreo faptă bună pe care bătrâna o făcuse în timpul vieţii, dar tot ce putu să-și amintească fu doar o singură împrejurare: odată, pe când lucra in grădina ei, femeia îl miluise pe un cerșetor cu o ceapă. Astfel că îngerul luă ceapa aceea de un capăt, femeia se agăță strâns de celălalt capăt, iar îngerul începu să o tragă afară din lacul de foc. Dar ea nu era singură acolo, ci cu mai mulţi, iar când aceștia văzură ce se întâmplă, se strânseră grămadă în jurul ei si se prinseră și ei strâns de capătul cepei, în nădejdea să fie și ei traşi afară. Aceasta nu fu pe placul bătrânei: "Daţi-i drumul!, zbieră ea, nu pe voi vă trage afară, ci pe mine! Nu e ceapa voastră, e doar a mea!". Dar atunci când spuse: ,a mea", ceapa se frânse în două, iar bătrâna căzu înapoi în lacul de foc; și tot acolo am auzit că se mai află încă.

Pentru a ne bucura mai mult de roadele rugăciunii în comuniune, în perioada următoare ne-am propus să dăm mai multă atenție modului cum ne închinăm când intrăm în Biserică, învățând rânduiala închinării și rugăciunile care se rostesc la fiecare icoană, iar pentru a fi mai atenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne vom folosi și de cărticica Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru credincioși, editată la Editura Doxologia.  

Mulțumim părinților pentru această frumoasă lecție de întărire în creșterea duhovnicească, ne dorim să ne facem împlinitori lucrători ai îndemnurilor și să sporim sârguința noastră în toate cele plăcute lui Dumnezeu! (Mihăiță Horodincă)